"Respectarea principiilor vieţii este una dintre cele mai dezbătute probleme ale lumii de astăzi. Omul contemporan, urmare a slăbirii încrederii în fiinţa sa înalt spirituală şi a acceptării unei vieţi dominate de comoditate, limitată la procurarea de satisfacţii materiale, manifestă o anumită înclinaţie în favoarea morţii. Viaţa, a cărei taină nu poate fi pătrunsă, nu mai este înţeleasă ca un dar divin. Omul decăzut din această mare credinţă îşi lasă raţiunea dominată de preceptele morţii şi acceptă soluţiile cele mai uşoare. Nevoile, greutăţile specifice unei vieţi, luminate de spirit, îl sperie. El vrea „confort şi binefacere”. „Răpus de nevoi, omul emană spiritualitate. Satisfăcut de confort şi binefaceri, omul se reduce pe nesimţite la animalitate. Nu este animalitatea sălbatică şi agresivă cu care ne-a obişnuit literatura detracaţilor, obsedaţilor, degeneraţilor, bolnavilor şi anormalilor. Nu. Este animalitatea calmă, politicoasă, agreabilă, profundă în ireversibilitatea ei, superficială în psihologia şi nevoile sale – animalitatea domestică şi generoasă pe care încă literaţii nu au descris-o. Noul duşman al umanităţii nu mai este, ca în trecut, bestialitatea barbarului, ci docilitatea blândă şi tâmpă a acelor animale domestice care reprezintă adevăratul tip omenesc (inuman, fireşte) pe care îl produce şi reproduce civilizaţia noastră exclusiv comoditară şi arogant materialistă”.1 Mergând în răspărul condiţiei sale, acceptând soluţii nedemne, minimalizatoare,omul a instituţionalizat indiferenţa şi dispreţul faţă de viaţă. Deja au prins rădăcini câteva mentalităţi care decurg din aceste tendinţe, mentalităţi ce au dus la constituirea unor structuri sociale. Cel mai evident semn al instalării culturii morţii,la aceste dimensiuni, îl constituie banalizarea actuală a avortului. Acest act brutal care, în toată istoria sa, a fost considerat o crimă gravă, se insinuează în societate sub forme rafinate (în practica juridică, până în anii ’60, embrionul a fost tratat şi considerat fiinţă umană, protejată de stat). El hrăneşte mituri false, care adâncesc dezechilibrele societăţii şi diminuează potenţialul solidarităţii umane. Copilul, astfel, a devenit un obstacol în calea fericirii mamei şi a tatălui, iar conceptul de „emancipare a femeii” se întemeiază pe cel al „sacrificării copilului”. Aceste crize, care se manifestă deja în plan social, nu pot fi înlăturate dacă omul nu-şi asumă sacralitatea naşterii sale. Ivirea sa pe lume, nedezlegată încă de raţiunea umană, nu poate fi înţeleasă decât prin intervenţia lui Dumnezeu."

1 Patapievici, Horia-Roman, Omul recent, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001



Am citat din cartea "O viziune asupra vietii", scrisa de Larisa Ciochina si Constantin Iftime, carte din care vom mai extrage cateva paragrafe, considerand ca ea contribuie la salvarea copiilor nenascuti din Romania, atragand atenţia asupra consecinţelor avortului asupra femeilor, în contextul existenţei multor probleme în familiile româneşti.